Constanta Mamaia Litoral

13 Mar, 2008

Hotelierii din Mamaia reclama lipsa personalului calificat

Posted by: Cazare Constanta Mamaia In: Turism

Apropierea sezonului estival din acest an aduce în discuţie o mai veche problemă a turismului de pe litoral şi anume cea a forţei de muncă.
În ciuda investiţiilor masive făcute în ultimii ani în modernizarea şi creşterea standardelor de cazare a hotelurilor, problema personalului calificat pare că nu îşi va găsi nici de această dată rezolvarea. Cu alte cuvinte, fără a generaliza, este de aşteptat ca şi în sezonul estival din 2008 calitatea serviciilor prestate de hotelieri să fie apropiată celei din anii precedenţi, în timp ce turistii care vor veni în statiunile de pe litoral nu vor face altceva decât să reclame în continuare instituţiilor statului felul în care au fost trataţi.
„Ne descurcăm foarte greu pentru că pe piaţa forţei de muncă nu există personal calificat în domeniu. E adevărat că pe unele posturi suntem acoperiţi însă, fiind un hotel care se respectă, nu ne permitem să lucrăm cu jumătăţi de măsură. Din punctul meu de vedere suntem asiguraţi în proporţie de 90%, un factor important jucându-l faptul că cele mai multe posturi, respectiv camerista, receptionera sau bucatar au caracter permanent. De partea cealaltă, posturile cu caracter sezonier, cum ar fi cele de la piscina, de pe plaja sau de la beach-bar, sunt foarte greu de acoperit. Cele mai importante motive sunt faptul că dureaza foarte mult pregătirea în acest sens şi perioada limitată de timp a postului”, a declarat, Iolanda Nanu, directorul general al unui hotel de cinci stele din staţiunea Mamaia.
O altă problemă reclamată de către hotelieri este generată de pretenţiile exagerate ale celor care se arată interesaţi de posturile vacante. De asemenea, ei subliniază faptul că, de multe ori, solicitanţii preferă să lucreze pe o perioadă scurtă de timp numai din dorinţa de a-şi îmbunătăţi cartea de vizită, pentru a avea mai mult succes la o viitoare angajare. „Sunt foarte mulţi candidaţi care, deşi sunt foarte slab pregătiţi, cer salarii exagerat de mari. Alţii, care se cred probabil foarte bine pregătiţi pe funcţia lor, vor să ajungă directori din primul an. Evident că toate aceste lucruri se obţin în timp”, a adăugat directorul hotelului din Mamaia.

Există însă şi cazuri ceva mai fericite, unde în aparenţă nu există vreo problemă în ceea ce priveşte personalul calificat. Potrivit acestora, soluţia este asigurarea unui caracter de permanenţă pentru posturile vacante. Astfel, chiar dacă unitatea hoteliera nu funcţionează pe tot timpul anului sau doar la un nivel mai redus, salariaţii îşi primesc remuneraţiile şi în extrasezon.
„Ştim că este o modalitate nu tocmai profitabilă pentru noi, pentru că ne aduce pierderi semnificative, dar în acest fel reuşim să ne păstrăm oamenii. Practic, după închiderea sezonului cei care nu au un rol foarte important în desfăşurarea activităţii intră în concedii, dar îşi primesc în continuare banii conform contractelor”, a declarat Luminiţa Cernat, directorul unui hotel de trei stele din Mamaia.

Sursa : Cuget Liber

No Responses to "Hotelierii din Mamaia reclama lipsa personalului calificat"

Comment Form

Holiday Apartments Constanta Romania

Rent A Car / Automobile de Inchiriat

Adresa ta de E-mail:

FeedBurner

Blog de cazare pe Litoral

Aici gasiti informatii legate de cazarea in regim hotelier in apartamente si garsoniere in sistem self cathering in Mamaia si Constanta.

Rezervare Online

Apartamentul Seaview Constanta
Apartamentul Seaview

Apartamentul Frezia Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Iris Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Penny Constanta
Apartamentul Penny

Apartamentul Coralia Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Hera Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Tania Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Maria Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Sophia Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Ekon Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Summer Land Mamaia

Apartamentul Athena Mamaia

Comentarii clienti

Rezervari Online

Trip Advisor

Fotografii