Constanta Mamaia Litoral

24 Jul, 2008

Noua modă imobiliara: apartamente la parter şi ultimul etaj

Posted by: Cazare Constanta Mamaia In: Turism

Românii au depăşit complexele cauzate de lipsurile din apartamentele Epocii de Aur şi au început să cumpere locuinţe la parter şi la ultimul etaj

Dacă în blocurile noi preţurile pentru apartamentele situate la ultimul etaj sunt mai mari decât ale celor situate la etajele intermediare, în cazul blocurilor vechi, locuinţele de acest fel sunt cu cel puţin 10% mai ieftine. Reticenţa de a cumpăra la parter sau la ultimul etaj vine din problemele întâlnite la blocurile comuniste, precum terasa neizolată, refularea canalizării, gălăgia sau lipsa de lumină. Acestea au făcut ca locuinţele poziţionate astfel să aibă un preţ scăzut, fiind căutate în general doar de cei care nu sunt dispuşi să investească o sumă importantă în achiziţia unei case. Comparativ cu etajele intermediare, ultimele niveluri ale blocurilor vechi se vând chiar şi cu 20% mai ieftin.

Un apartament cu trei camere la ultimul nivel ajunge să aibă un preţ similar cu unul cu două camere de la un etaj inferior în aceeaşi zonă.

În cazul imobilelor noi, locuinţele situate la parter şi la ultimul etaj nu doar că sunt mai scumpe, dar sunt preferate pentru facilităţile pe care le oferă. În contextul în care piaţa se confruntă cu tendinţa cumpărătorilor de a refuza din start apartamentele de la parter şi de la ultimul etaj, dezvoltatorii au plusat la ofertă. Astfel, aceste locuinţe sunt de obicei mai spaţioase, au terase generoase sau sunt pretabile în scop comercial. „În cazul în care nu se pot face astfel de terase sau dacă spaţiile nu au aceeaşi luminozitate ca la celelalte etaje, dezvoltatorii vând parterul ca birou sau ca spaţiu comercial“, afirmă Irina Petrescu, partener în cadrul companiei imobiliare Esop.

Trendul din celelalte ţări, conform căruia preţul apartamentelor situate la etaje superioare este mai mare, începe să se manifeste şi la noi. „Apartamentele de la parter şi de la ultimul etaj din complexurile rezidenţiale noi sunt cele mai scumpe şi sunt şanse ca acestea să depăşească în vânzări etajele intermediare“, precizează Liviu Ureche, analist imobiliar, certified international properties specialist. „Preţul unui apartament la ultimele etaje ale unui imobil poate fi cu până la 20% mai ridicat decât preţul mediu al locuinţelor din aceeaşi clădire“, spune şi reprezentanta Esop. Potrivit acesteia, de obicei, parterele sunt cu 10-15% mai ieftine decât preţul mediu al apartamentelor în acelaşi imobil. Există însă două excepţii: atunci când parterul are poziţie pretabilă vânzării ca birou şi atunci când locuinţele de la parter sunt mai spaţioase, cu amenajări sau cu grădini. „Altfel, la un imobil de locuinţe obişnuit, parterul poate fi mai ieftin decât ultimele etaje cu 25-35%“, adaugă Petrescu.

Soluţii pentru parter
Specialiştii din piaţă afirmă că, în cazul apartamentelor noi, au fost eliminate principalele probleme cu care cumpărătorul se confruntă la achiziţia unei locuinţe la parter sau la ultimul etaj. Astfel, problema gălăgiei a fost eliminată de sistemele de tâmplărie şi de izolare fonică, în timp ce sistemele de apă, caldură şi canalizare au la bază componente noi, astfel încât nu mai există problema refulării de la primele etaje. „De asemenea, riscul izolării necorespunzătoare este minim în cadrul unui ansamblu rezidenţial nou, iar dacă vorbim despre securitate, în toate clădirile noi, atât condominiumuri, cât şi individuale, există sisteme de securitate bine puse la punct, dublate, aproape întotdeauna, de pază cu personal uman“, afirmă Irina Petrescu, partener în cadrul companiei imobiliare Esop.

www.cotidianul.ro

No Responses to "Noua modă imobiliara: apartamente la parter şi ultimul etaj"

Comment Form

Holiday Apartments Constanta Romania

Rent A Car / Automobile de Inchiriat

Adresa ta de E-mail:

FeedBurner

Blog de cazare pe Litoral

Aici gasiti informatii legate de cazarea in regim hotelier in apartamente si garsoniere in sistem self cathering in Mamaia si Constanta.

Rezervare Online

Apartamentul Seaview Constanta
Apartamentul Seaview

Apartamentul Frezia Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Iris Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Penny Constanta
Apartamentul Penny

Apartamentul Coralia Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Hera Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Tania Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Maria Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Sophia Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Ekon Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Summer Land Mamaia

Apartamentul Athena Mamaia

Comentarii clienti

Rezervari Online

Trip Advisor

Fotografii