Constanta Mamaia Litoral

31 Jul, 2008

Cazare Mamaia, Cazare Constanta, Apartamente regim hotelier

Posted by: Cazare Constanta Mamaia In: Turism

La Constanţa, cheile a mii de case noi îsi asteaptă proprietarii

Tot mai mulţi români cu dare de mână devin proprietari de case si apartamente de vacanţă la mare. Si dacă sezonul estival durează în România doar două luni, piaţa rezidenţială are toate sansele să modifice acest obicei al românilor. Pentru că, nu-i asa, o casă la mare, proprietate personală, este un motiv în plus pentru oricine să prelungească sezonul estival .
Pentru constructorii de locuinţe de pe litoral, singura stire bună din toată povestea cu încălzirea globală este că sezoanele de trecere dintre anotimpurile rece si cald s-au comprimat, astfel că acum se poate spune fără exagerare că vara românească este mai lungă cu două, chiar trei luni. Principalul efect al prelungirii sezonului cald este cresterea duratei de folosinţă efectivă a locuinţelor de vacanţă de pe litoralul românesc, respectiv majorarea randamentelor obţinute în cazul celor exploatate turistic. Prin urmare, negustorii de case recomandă cu căldură achiziţia locuinţelor pe malul mării, mai ales că oferta actuală, fie în ansambluri mari, de peste 1.000 de unităţi, fie în bloculeţe presărate de-a lungul litoralului, este numeroasă si variată.
Piaţa imobiliară a litoralului românesc este printre puţinele care în România beneficiază de o crestere susţinută, bazată în principal pe asteptările si perspectivele turistice ale regiunii. Asa se explică si faptul că majoritatea ofertelor rezidenţiale din proximitatea liniei de ţărm au preţuri comparabile cu cele practicate în Bucuresti. Si, chiar dacă piaţa noilor construcţii, mai ales ansamblurile de apartamente, se adresează în principal localnicilor, nu puţini sunt românii veniţi din alte părţi ale ţării să cumpere locuinţe în zonele cu staţiuni de pe litoral. În principal este vorba de o a doua locuinţă („second home”), localizată în ansambluri rezidenţiale de tip închis, alegere făcută din raţiuni de administrare si pază în perioada de extrasezon.
Cristina Baloianu, market analist DTZ Echinox, spune că piaţa rezidenţială din judeţul Constanţa îsi dovedeste atractivitatea graţie proiectelor actuale derulate în zonă, presărate lângă litoral din municipiul Constanţa si până în staţiunea Saturn. Cresterea volumului de investiţii în piaţa rezidenţială se datorează cresterii economice si interesului mărit pentru cumpărarea unei case de vacanţă în zona de litoral, în combinaţie cu evoluţia oportunităţilor de pe piaţa de turism.
Acum, atenţia principală pe piaţa locuinţelor de vacanţă este îndreptată către ansamblurile de apartamente, fapt explicat de nivelurile mari ale preţurilor la terenuri, dar si de indicii slabi în ceea ce priveste disponibilitatea acestora.
Oferta actuală este orientată, în principal, pe segmentul mediu spre superior, prezenţa locuinţelor de lux fiind destul de mare, explică Balo-ianu.

Mamaia gravitaţională
Majoritatea ansamblurilor noi oferite în Constanţa preferă ca locaţie vecinătatea Lacului Siutghiol. Totusi, de regulă, investitorii sunt mai interesaţi de acele locaţii care au acces bun către plajă, evident din raţiuni de oportunităţi de dezvoltare a turismului. În acest sens, Mamaia, dar mai ales partea de nord a staţiunii se bucură de efervescenţă imobiliară manifestată prin tatonări, tranzacţii si chiar noi proiecte de dezvoltare. Interesul investitorilor pentru zona respectivă mai este explicat si prin prisma planurilor municipiului Constanţa legate de viitoarea zonă metropolitană: îmbunătăţirea reţelei de transport, a infrastructurii telecomunicaţiilor si de energie.
În acest moment, pe piaţa imobiliară din Constanţa există câteva ansambluri rezidenţiale finalizate. Este vorba, în primul rând, despre proiectul Marina Regia Residence, din nordul staţiunii Mamaia, aflată între Marea Neagră si Lacul Siutghiol. Vilele de lux din ansamblu au suprafeţe cuprinse între 250 si 500 mp, cu terenuri aferente de 1.250-1.500 mp. Complexitatea ansamblului vine din faptul că în interiorul acestuia urmează să se mai construiască hoteluri de 3 si 4 stele, dotate cu centre SPA, spaţii de conferinţe, piscine (inclusiv acoperite) si restaurante.
Tot în nordul Constanţei, în zona comunei Cumpăna, a fost livrată anul trecut prima fază a ansamblului Del Sole. Vilele din ansamblu se află pe malul canalului Dunăre-Marea Neagră, beneficiind de o panoramă asupra ecluzei de la Agigea. Del Sole va avea în final 400 de locuinţe, cuprinzând sapte modele de vile, cu regim de înălţime P + 1, suprafeţe construite între 130 mp si 180 mp si terenuri aferente de la 300 până la 500 mp.
Un mai vechi dezvoltator de pe litoral este compania Triumf Construct. Aceasta a început primul său proiect în nordul staţiunii Mamaia încă din anul 2003. Fiind unul dintre primele proiecte de apartamente din zonă, Coral Beach, un ansamblu cu 60 de apartamente în blocuri de P+4, era amplasat la 100 de metri de plajă. Proiectul celor de la Triumf Construct s-a bucurat de succes, motiv pentru care compania dezvoltatoare a hotărât să extindă portofoliul său de proiecte în Constanţa si Mamaia. Astfel, după Coral Beach a urmat Summer Land, localizat tot în nordul staţiunii Mamaia. Aici, cele 80 de apartamente au suprafeţe cuprinse între 100 si 142 mp. În vecinătatea apropiată, la 10 minute distanţă de centrul orasului, se va afla locaţia proiectului Summer Land 2, care prevede construirea a încă 400 de unităţi locative.
Spectrum Residence, aflat la limita dintre Constanţa si staţiunea Mamaia (zona Faleza Nord), la 30 de metri de plajă, face parte din segmentul luxury al pieţei rezidenţiale din Constanţa. Complexul rezidenţial, compus din cinci blocuri de apartamente cu 12 etaje, va avea 335 de apartamente, iar printre dotări un SPA, jacuzzi, bar, centru de fitness, centru de conferinţe etc. Preţurile apartamentelor pleacă de la 150.000 de euro pentru un apartament cu suprafaţa utilă de 63 mp si ajung până la 577.000 euro (fără TVA) pentru o locuinţă în suprafaţă de 250 mp. Proiectul totalizează o investiţie de 22 milioane euro, termenul de livrare fiind prevăzut pentru sfârsitul acestui an.
Harta noilor dezvoltări rezidenţiale este completată în nordul orasului Constanţa de ansamblul Oasis Residences. Proiectul, dezvoltat de compania Westhouse Group, este localizat în localitatea Ovidiu, pe malul lacului Siutghiol. Ansamblul va fi compus din zece clădiri cu 5 până la 10 etaje si va oferi 409 de apartamente. Preţurile variază între 790 si 1.590 euro (fără TVA). Ca si facilităţi de ansamblu, în afară de dotările obisnuite (SPA, piscine, teren de tenis, restaurante etc.), trebuie menţionată prezenţa unui debarcader folosit ca „parcare” pentru bolizii acvatici ai proprietarilor. Termenul de finalizare a ansamblului este sfârsitul anului 2009.
În zona Dacia din Constanţa, lângă mall-ul City Park, tot Westhouse Group mai dezvoltă un bloc cu 89 de apartamente de lux. Locuinţele au suprafeţe cuprinse între 79 si 315 mp si preţuri de 1.200-1.480 euro/mp (fără TVA).

Infrastructura Constanţei magnetizează
Infrastructura utilităţilor din Constanţa atrage însă cele mai mari ansambluri rezidenţiale. Printre acestea se află si complexul rezidenţial Tomis Plus, un mini-orăsel dezvoltat de compania Tomis Development pe bulevardul Tomis. Acesta va cuprinde 1.265 de locuinţe, din care 1.218 apartamente si 47 de vile (P+2). Preţurile variază între 800 euro/mp nefinisat si 1.250 euro/mp (fără TVA) pentru apartamentele aflate în prezent în construcţie.
Ansamblul va beneficia de 1.448 parcări, din care 566 subterane, iar printre facilităţi va dispune de o scoală, grădiniţă, centru medical, centru comercial, restaurant, piscină si spaţii pentru sporturi.
În prezent, din cele 1.265 de locuinţe au fost livrate 10 vile, restul de vile urmând să fie finalizate în câteva luni. Celelalte locuinţe vor fi construite în două etape, cu termene de finalizare 2009, respectiv 2011.

Apartamentele au prioritate
Nu toate ofertele actuale de locuinţe de pe litoral satisfac dorinţa de vedere la mare a căutătorilor de second-home. Pentru acestia există o puzderie de proiecte mici care, chiar dacă nu oferă servicii si facilităţi comparabile cu cele din ansamblurile rezidenţiale, au avantajul că sunt în prima linie pe ţărmul mării, deci oferă „sea view” (vedere directă la mare). Luând ca unitate de măsură preţurile apartamentelor din Bucuresti, costurile de achiziţie ale apartamentelor din vilele noi aflate în prima linie sunt acceptabile. Astfel, un apartament cu suprafaţă construită desfăsurată de 150-170 mp, cu terasă de 15-18 mp, poate fi cumpărat cu 160.000- 200.000 de euro. În ceea ce priveste proiectele mari, puţine oferă vedere la mare. O excepţie este ansamblul Sara Sea View, primul complex de apartamente construit în staţiunea Olimp. Ansamblul este compus din patru tronsoane de bloc cu 11 etaje si va oferi 128 de apartamente. Preţurile locuinţelor pleacă de la 900 euro/mp (fără TVA), cea mai scumpă, un penthouse de 300 mp, având un preţ de circa 500.000 de euro.
Totusi, nu putem să nu observăm că, în prezent, din punctul de vedere al preţurilor imobilelor noi de la mare, dezvoltatorii bulgari reprezintă o concurenţă redutabilă pentru constructorii români. Viitorul investiţiilor în această zonă depinde de rapiditatea si calitatea noilor autostrăzi care îi vor duce pe români către casele lor de pe litoral.

 

www.sfin.ro

No Responses to "Cazare Mamaia, Cazare Constanta, Apartamente regim hotelier"

Comment Form

Holiday Apartments Constanta Romania

Rent A Car / Automobile de Inchiriat

Adresa ta de E-mail:

FeedBurner

Blog de cazare pe Litoral

Aici gasiti informatii legate de cazarea in regim hotelier in apartamente si garsoniere in sistem self cathering in Mamaia si Constanta.

Rezervare Online

Apartamentul Seaview Constanta
Apartamentul Seaview

Apartamentul Frezia Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Iris Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Penny Constanta
Apartamentul Penny

Apartamentul Coralia Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Hera Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Tania Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Maria Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Sophia Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Ekon Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Summer Land Mamaia

Apartamentul Athena Mamaia

Comentarii clienti

Rezervari Online

Trip Advisor

Fotografii