Constanta Mamaia Litoral

30 Oct, 2008

Investitiile hoteliere, blocate de criza economica

Posted by: Cazare Constanta Mamaia In: Turism

Investitiile in proiecte de tip brownfield de pe piata hoteliera locala sunt afectate de problemele economice la nivel international care se reflecta si in sectorul imobiliar autohton, potrivit analistilor de profil, redresarea fiind asteptata peste  circa doi ani

“In acest moment piata este blocata. Sunt hoteluri scoase la vanzare, dar exista o teama a investitorilor. Dat fiind problemele de pe piata internationala, nu vad o revenire a pietei mai devreme de doi-trei ani”, a declarat Mircea Draghici, project manager  in cadrul firmei de consultanta din domeniul hotelier Fivestar Hospitality. Singura directie spre care se pot concentra investitiile hoteliere este reprezentata de proiectele greenfield. Potrivit analistilor din domeniu, principalele zone pentru derularea unor noi proiecte hoteliere sunt nordul, sudul si centrul Capitalei, Craiova, Iasi, Timisoara sau Cluj.

 Potrivit unui studiu realizat de Continental Hotels, in urmatorii doi ani, se estimeaza lansarea pe piata bucuresteana a peste 2.000 de camere noi. Nivelul investitiilor pe piata hoteliera a fost estimat la 350-400 mil. euro pentru perioada 2008-2010, conform Fivestar Hospitality.

“In Nordul Bucurestiului investitiile vor fi concentrate pe autostrada ce va fi dezvoltata, Pipera urmand se se dezvolte foate mult mai ales ca, prin autostrada, traficul va fi fluidizat, iar multi angajati vor putea face naveta de la Ploiesti. Sudul Capitalei are nevoie de hoteluri si prin prisma faptului ca acolo este planificat noul aeroport, iar spatiile de cazare sunt inexistente”, a mai spus Draghici. Conform acestuia, zona istorica din centrul Bucurestiului ar putea atrage investitii majore din partea unor lanturi hoteliere internationale pentru deschiderea de hoteluri de lux. “Odata ce se rezolva problemele legate de proprietari, ar putea aparea acolo boutique hoteluri si chiar hoteluri de lux cu 150 de camere. Avantajul pe care il prezinta zona este clar unul de pozitionare fata de celelalte hoteluri”, a mai spus oficialul Fivestar Hospitality.

Studiul Continental Hotels apreciaza ca, in prezent, cele mai importante locatii de dezvoltare din Bucuresti, in domeniul hotelier, sunt zonele Gara de Nord, Calea Victoriei, Expo-Piata Presei Libere, Palatul Parlamentului,Ikeea -Baneasa si cea a aeroportului Otopeni. Ca tendinta pe piata hoteliera, investitiile se vor concentra in hoteluri cu o capacitate de peste 150-200 de camere. Potrivit analistilor Continental Hotels, un studiu al Atisreal arata ca, la nivelul Capitalei, hotelurile de patru si cinci stele reprezenta 72,88% din capacitatea de cazare hoteliera, adica 7.396 de camere, in timp ce hotelurile de trei stele reprezinta numai 21,70%. Piata de cinci stele din Capitala reuneste opt unitati, Radisson SAS, JW Marriott, Athenee Palace Hilton, InterContinental, Crowne Plaza, Howard Johnson, Casa Capsa si Carol Parc. Companiile care opereaza cele mai importante hoteluri de pe piata Capitalei, atat la nivel de patru, cat si de cinci stele, au inregis- trat, anul trecut, afaceri cumulate de peste 140 mil. euro, in crestere de la 123,2 mil. euro realizate in 2006.

www.standard.ro

No Responses to "Investitiile hoteliere, blocate de criza economica"

Comment Form

Holiday Apartments Constanta Romania

Rent A Car / Automobile de Inchiriat

Adresa ta de E-mail:

FeedBurner

Blog de cazare pe Litoral

Aici gasiti informatii legate de cazarea in regim hotelier in apartamente si garsoniere in sistem self cathering in Mamaia si Constanta.

Rezervare Online

Apartamentul Seaview Constanta
Apartamentul Seaview

Apartamentul Frezia Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Iris Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Penny Constanta
Apartamentul Penny

Apartamentul Coralia Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Hera Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Tania Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Maria Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Sophia Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Ekon Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Summer Land Mamaia

Apartamentul Athena Mamaia

Comentarii clienti

Rezervari Online

Trip Advisor

Fotografii