Constanta Mamaia Litoral

08 Feb, 2009

Traficul rutier in Constanta va fi monitorizat cu camere video

Posted by: Cazare Constanta Mamaia In: Auto| Constanta| Mamaia

Primarul Constantei, Radu Mazăre, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că are în vedere desfiinţarea scuarului cu spaţiu verde de pe bulevardul Mamaia şi construirea a două noi benzi de circulaţie. Planul primarului pentru perioada imediat următoare include şi introducerea circulaţiei cu sens unic pe strada Mircea cel Bătrîn, între fostul sediu al Camerei de Comerţ şi bulevardul Mamaia, spre direcţia b-dul Mamaia. Un alt proiect important pe care Mazăre doreşte să-l pună în aplicare este montarea de camere video în intersecţii, pe bulevarde, iar unele dintre camerele de luat vederi vor fi şi radare. De asemenea, camerele vor surprinde şi parcările neregulamentare. „Iniţial, eu am fost împotriva acestor camere video. Nu-mi plac metodele de coerciţie exagerată, şi nici să trăim ca într-o cazarmă. Dar, potrivit unui studiu la nivelul Constanţei, am constatat că 65% din constănţeni susţin că ar fi bine să le montăm”, a declarat Mazăre, subliniind că deja poartă discuţii cu Poliţia pentru montarea camerelor de luat vederi. „Am discutat cu şeful Poliţiei să demarăm procedurile, licitaţiile şi o să găsim un sediu pentru coordonarea acestui sistem de monitorizare video”, a afirmat primarul Constanţei, menţionînd că măsura va fi luată pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice, precum şi pentru siguranţa traficului rutier.

Sursa : www.telegrafonline.ro

1 Response to "Traficul rutier in Constanta va fi monitorizat cu camere video"

1 | zona1

April 8th, 2009 at 6:54 am

Avatar

si care sunt acei 65%…ce sondaj de opinie a fost asta?!

Comment Form

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes

Melbourne Florist

Adresa ta de E-mail:

FeedBurner

Rent A Car / Automobile de Inchiriat

Holiday Apartments Constanta Romania

Blog de cazare pe Litoral

Aici gasiti informatii legate de cazarea in regim hotelier in apartamente si garsoniere in sistem self cathering in Mamaia si Constanta.

Trip Advisor

Emag

Fotografii

Scrapbook Photos
Constanta Iarna 2010 Estrasezon Portul Tomis Debarcader 3.jpg
2.jpg
1-2.jpg