Constanta Mamaia Litoral

10 Sep, 2008

Numarul turistilor pe litoral va creste cu pana la 30% la sfarsit de sezon estival

Posted by: Cazare Constanta Mamaia In: Turism

Fluxul de turisti pe litoralul Marii Negre, la capete de sezon estival, va creste anul acesta cu 25 – 30 la suta fata de perioadele similare ale anului trecut, a declarat, pentru NewsIn, Traian Badulescu, consilierul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).

“In perioada 1 mai – 1 iunie a anului acesta a crescut notabil numarul turistilor sositi pe litoral, trend ce va fi urmat si in celalalt capat de sezon, in septembrie. Astfel, estimam ca vom inregistra o crestere a numarului de turisti la capete de sezon cu 25 – 30% fata de anul trecut”, a apreciat reprezenatntul operatorilor de turism.

Potrivit acestuia, spre deosebire de anii trecuti, in 2008 hotelierii au fost receptivi la eforturile ANAT in ce priveste prelungirea sezonului turistic pe litoral.

“Comparativ cu anii trecuti, in 2008 mult mai multe hoteluri de pe litoral isi vor inchide usile la 1 octombrie, in conditiile in care pana acum o faceau la 15 septembrie sau pana la data aceea”, a precizat Traian Badulescu.

Mai mult de atat, un numar de 15 hoteluri de pe litoral vor participa la programul “Litoral pentru toti” al Asociatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului “Litoral”, care se desfasoara in perioada 1 septembrie – 15 octombrie. Hotelurile care participa la program au disponibile 4.000 de locuri de cazare, iar tarifele pentru un sejur sunt cuprinse intre 159 si 380 lei, in functie de clasificarea unitatii de cazare.

In ciuda faptului ca hotelurile isi incep activitatea mai devreme si se vor inchide mai tarziu, conform reprezentantilor ANAT, multi agenti economici (terase, restaurante, magazine, discoteci) nu tin pasul cu extinderea capetelor de sezon.

“In aceste conditii ar fi necesar ca autoritatile locale sa oblige agentii economici sa isi inceapa activitatea de la startul oficial al sezonului si sa-si incheie activitatea odata cu hotelurile”, sustin membrii Asociatiei.

Potrivit operatorilor de turism, fluxul total de turisti pe litoralul Marii Negre va creste anul acesta cu circa 15 procente fata de 2007, la 1,4 milioane de vizitatori.

www.wall-street.ro

No Responses to "Numarul turistilor pe litoral va creste cu pana la 30% la sfarsit de sezon estival"

Comment Form

Holiday Apartments Constanta Romania

Rent A Car / Automobile de Inchiriat

Adresa ta de E-mail:

FeedBurner

Blog de cazare pe Litoral

Aici gasiti informatii legate de cazarea in regim hotelier in apartamente si garsoniere in sistem self cathering in Mamaia si Constanta.

Rezervare Online

Apartamentul Seaview Constanta
Apartamentul Seaview

Apartamentul Frezia Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Iris Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Penny Constanta
Apartamentul Penny

Apartamentul Coralia Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Hera Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Tania Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Maria Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Sophia Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Ekon Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Summer Land Mamaia

Apartamentul Athena Mamaia

Comentarii clienti

Rezervari Online

Trip Advisor

Fotografii