Constanta Mamaia Litoral

24 Jan, 2009

Mazare a ramas fara investitori pentru oraselul lacustru.

Posted by: Cazare Constanta Mamaia In: Atractii si Obiective Turistice|Cazare Litoral|Cazare Mamaia|Litoral|Turism

Proiectele anunţate anul trecut cu mândrie de primarul Constantei, Radu Mazare si aprobate de consilierii municipali vor fi amânate din cauza crizei mondiale.

Primarul a declarat ieri că unul dintre cele mai dorite proiecte, oraselul lacustru de pe lacul Siutghiol din Mamaia, care urma să fie realizat „din respect faţă de turiştii care vin să se distreze la mare“, nu poate fi concretizat. El susţine că investitorii nu mai pot obţine credite de la bănci pe fondul crizei financiare mondiale.

Două companii spaniole erau dispuse anul trecut să investească 40 de milioane de euro, în urma unui parteneriat public privat. Spaniolii urmau să construiască insula, „oraselul lacustru“, care se întindea pe o suprafaţă de 4 hectare, iar Primăria Constanta ar fi beneficiat de un procent din profitul rezultat din exploatare.

„Acum şi în Spania e foamete şi degeaba avem noi toate avizele. Dacă apucam să-i dăm drumul acum doi ani, acum era gata“, a comentat Mazăre.

Un alt proiect la care se renunţă pentru moment este Bazarul oriental, care ar fi trebuit să se ridice lângă intrarea în Portul Constanta, în zona peninsulara a orasului. „Va fi foarte greu să mai facem proiecte care generează plusvaloarea şi bunăstarea“, a adăugat primarul. El a făcut astfel referire şi la stoparea lucrărilor la două cartiere rezidentiale, la un supermarket pe malul portului sau la hoteluri.

În plus, programul „apartamente ieftine pentru tineri“, lansat în campania electorală, a adunat doar 29 de contracte din cele peste 1.000 sperate. Termenul final de încheiere a contractelor cu primăria este 31 ianuarie. „Atunci vom avea o situaţie exactă. Dacă nu vor veni să semneze până atunci, pentru apartamente şi garsoniere care rămân libere îi vom anunţa pe următorii de pe listă să vină să reintre în locul lor. Sunt construite la 500 de euro pe metru pătrat, la preţul de construcţie, nu le pot da gratis, ăsta era un apanaj al comunismului“, a comentat Mazare.

Singurul proiect sigur este cel al soselei de coasta, pentru că este finanţat din fonduri europene.

No Responses to "Mazare a ramas fara investitori pentru oraselul lacustru."

Comment Form

Holiday Apartments Constanta Romania

Rent A Car / Automobile de Inchiriat

Adresa ta de E-mail:

FeedBurner

Blog de cazare pe Litoral

Aici gasiti informatii legate de cazarea in regim hotelier in apartamente si garsoniere in sistem self cathering in Mamaia si Constanta.

Rezervare Online

Apartamentul Seaview Constanta
Apartamentul Seaview

Apartamentul Frezia Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Iris Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Penny Constanta
Apartamentul Penny

Apartamentul Coralia Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Hera Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Tania Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Maria Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Sophia Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Ekon Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Summer Land Mamaia

Apartamentul Athena Mamaia

Comentarii clienti

Rezervari Online

Trip Advisor

Fotografii