Constanta Mamaia Litoral

04 Jun, 2009

De ce si cum sa iti faci un : PFA, AF, IF

Posted by: Cazare Constanta Mamaia In: pfa

La insistentele fanilor Arhi, Ionut, Razvan Radu (nu sint eu), Cosmin, Reteaua de Cazare `Apartamente in regim hotelier` m-am decis sa scriu acest articol, sper sa va fie de folos.

Posibil sa fie si scapari de aceea va rog sa completati si voi cu alte informatii.

In primul rind de ce sa iti faci un PFA ?

Multi dintre voi (eu stiu foarte multi) au lucrat pe la diverse firme si fie ca semnau state de plata, cind doreau sa isi faca transferul la o alta firma primeau cea mai tare recompensa din partea sefului : sti nu mai gasesc statele de plata si nici la ITM nu sint, nu vrei tu sa renunti la vechime si sa o iei de la zero la noua firma ?

Nu mai spun de problemele de sanatate pentru ca sefu` disparea cind trebuia sa elibereze o adeverinta pentru spital cum ca a platit contributia la fondul de sanatate.

Chiar daca acum pare o ciudatenie cind vei ajunge la pensie daca vei mai apuca, la depunerea dosarului pentru pensionare  chiar si 2 luni in plus conteaza asadar fi foarte atent cu vechimea in munca dar si cuasigurarile de sanatate pentru ca mai nou esti asigurat si in UE in baza cotizatiei din tara si nu se stie niciodata cind iti cade ceva in cap (un MIG, un balcon, un copac).

Lucreaza legal chiar daca poate pe moment nu iti place pe viitor vei observa diferenta mai ales ca economia la negru sau gri va disparea incet incet, in plus lucrind legal ai mai multe oportunitati iar cistigurile nu iti vor fi afectate iar tot mai multe firme vor dori sa lucreze cu cineva ce elibereaza factura chiar daca tu ai un tarif mai mic.

De cind am terminat liceul am decis sa fiu propriul meu sef, secretara, femeie de servici, contabil, sofer si ce or mai fi in nomenclator. Sa ma pot scula la ce ora vreau sa pot munci pina la ora 2 noaptea, sa muncesc simbata si duminica, sa nu imi iau vacanta pentru ca pina la urma muncesc pentru mine, si niciodata nu am reusit sa ii inteleg pe functionarii publici ce nu au griji pe cap si care stau la birou de luni pina vineri de la 8 la 16, au concediul programat din timp bla bla.

Daca nu vrei sa iti faci o firma (SC) pentru ca sint mai multe batai de cap poti opta pentru :

PFA (persoana fizica autorizata)  in baza studiilor si a diplomelor de calificare obtinute poti opta pentru anumite coduri CAEN . Daca ar fi sa vorbim despre un dezavantaj singurul este cel ca nu ai voie sa ai angajati.

AF (asociatia familiala) diferenta dintre PFA si AF este data de asociarea in familie unde poti avea si angajati din cadrul familiei.

IF (intreprindere familiala) diferenta dintre PFA, AF si IF este ca poti forma un IF cu membrii familiei pina la gradul 4 iar diplomele de calificare obtinute de fiecare in parte va vor ajuta sa optati pentru mai multe domenii de activitate.

Citeva din avantajele PFA, AF, IF : contabilitate in partida simpla, nu ai nevoie de contabil autorizat, mai putina birocratie, mai putine controale, cheltuieli mai mici.

Cum ajungi sa fi Propriul Tau SEF.

In primul rind inainte de a te apuca de treaba faci o sedinta de spiritism pentru a alunga TOT raul din tine pentru a nu stringe pe cineva de git la ghiseu pina cind vei termina cu actele.

In al doilea rind pentru a nu face drumuri inutile inapoi acasa pentru ca am uitat aia, nu am actele alea la mine fa din toate actele necesare 10 xerocopii, aranjeza-le frumos in tiple de protectie si pune-le intr-o mapa o sa ai mare nevoie de ele iar la fiecare nou act primit procedezi la fel. In plus va trebui sa ai la tine macar 10 dosare cu sina.

Mai nou primul drum este la Oficiul National al registrului Comertului ONRC

De la adresa asta vei printa si completa urmatoarele formulare :

Cerere de inregistrare

date privind vectorul fiscal aici vei opta daca vrei sa platesti TVA de la inceput sau daca vei plati TVA dupa ce atingi plafonul de 119 000 ron (incasari pe an),  sfatul meu este sa optezi pentru neplatitor de TVA aici sint multe discutii dar din experienta mea cel putin pentru activitatea pe care o am codul fisccal fara RO te avantajeaza.

declaratia model 2 pe care dupa ce o vei completa va trebui sa o multiplici in 6 exemplare

Pe cererea de inregistrare si pe declaratia model 2 vei comleta codurile CAEN ce se potrivesc cu diplomele de calificare, este la mintea cocosului ca daca esti sudor nu poti opta pentru `Cultivarea plantelor din culturi permanente`.

Aici observi ca poti avea coduri caen (activitati economice)  la sediu puncte de lucru (in baza unor contracte de inchiriere) sau la beneficiar.

cerere privind verificarea si eliberarea disponibilitatii denumirii

acordul asociatiei de locatari pentru sediul social, aici va trebui sa te pui bine cu 2-4 babe de pe scara sa iti dea un autograf.

Pentru IF posibil si AF ai nevoie de specimen de semnatura il semnezi in fata ghiseului sa vada tanti de acolo ca nu esti analfabet.

Vei avea nevoie de certificatul de nastere, buletinul, toate diplomele de studii si calificare in copie si original.

Pentru sediul social daca apartamentul este pe numele tau in cota de 100 % ai nevoie doar de o copie legalizata a actului de propietate, daca mai este si alta persoana in actul de propietate ai nevoie de o declaratie notariala cum ca iti pune la dispozitie cu titlu gratuit ctra parte pe care o detine pentru PFA. Daca sediul il faci in apartamentul parintilor ai nevoie si de o declaratie notariala cum ca iti pun la dispozitie locuinta cu titlu gratuit pentru PFA, daca ai contract de inchiriere intr-o cladire de birouri vei avea nevoie de acel contract si certificatul de inmatriculare al firmei de la care ai inchiriat spatiul.

Normal ca toate actele va trebui sa le pui intr-un dosar cu sina.

Pe fiecare formular vei scrie frumos Conform cu originalul, vei semna si vei scrie numele si prenumele (la atitea autografe incepe viata de vedeta).

Taxe la ONRC maxim 250 ron poti achita cash sau cu cardul.

 Sfatul meu este ca dupa completarea dosarului sa te prezinti la ONRC la prima ora chiar cu 15-20 de minute avans pentru a fi primul la ghiseu asa scapi de firme sau intermediari ce vin cu zeci de dosare si bineinteles ca vei pierde ore bune pe acolo.

Daca totul este OK vei primi un bon si in maxim 10 zile poate si mai devreme iti ridici actele si devii propriul SEF.

 

Dar drumurile continua, daca esti baiat organizat in maxim 2 zile termin tot ideal este sa pleci la drum la prima ora pentru a nu prinde aglomerat la ghisee.

Cu mapa de documente xeroxate pregatite in avans adaugi xerocopii dupa certificatul de inmatriculare (minim 10) si dupa certificatele constatatoare plus ce mai apare pe parcurs.

Daca nu ai masina te duci cu o bicicleta, daca nu ai bicicleta dar ai carnet inchirieaza pentru 25-30 de euro o masina  si termini treaba mai repede.

 

Primul drum il poti face la Trezorerie (cum este cazul in Constanta) de unde vei cumpara registrul unic de control 24.99 ron bucata, vei avea nevoie pentru sediu si fiecare punct de lucru daca este cazul. Pentru a-l cumpara ai nevoie de copie dupa CI, certificat de inmtriculare, certifcat constatator privind sediul sau punctele de lucru si trebuie sa te delegi normal pe tine sa depui actele icon smile De ce si cum sa iti faci un : PFA, AF, IF vei completa o declaratie in acest sens in care PFA Gigi Vasile il deleaga pe Domnul Gigi Vasile sa reprezinte PFA Gigia Vasile sa depuna actele necesare ridicarii registrului unic de control (te vei obisnui cu asta).

Registrul de control va trebui sa il numerotezi si sa il completezi cu datele PFA ului si cel mai important sa nu ai nevoie de el.

 

Urmatorul drum este la un centru de stampile unde va trebui sa lasi un certificat de inmatriculare. Cost intre 50-100 ron in functie de stampila.

 

De aici cauti o firma ce vinde formulare tipizate (in Constanta ar fi Parafa Star de linga Icil) de unde cumperi :registru jurnal de incasari si plati, registru inventar unde vei trece toate obiectele ce au o valoare mai mare de 1800 ron, registru sau fise de evidenta a formularelor cu regim special (facturi chitante avize). In functie de activitatea aleasa posibil sa mai ai nevoie si de alte documente : NIR (note intrare receptie) bla bla.

 

Toate le numerotezi le gauresti si le legi cu snur iar pe spate lipesti o coala de hirtie peste snur semnezi stampilezi si scri cite file contine registrul. Le pui intr-o sacosa si cind ajungi la ANAF le duci la ghiseu pentru a primi o stampila pe ele.

 

Pentru fericitii din Constanta faci un drum in KM 4-5 pe Grindeanu la Primarie unde completezi o declaratie pentru taxa de protectie scuze de liniste (va trebui sa ai si schita cadastrala a apartamentului) pentru a mazgali unde ai sediul, anul trecut am pus balconul, anul asta baia propabil la anul pun bucataria. Platesti cam 9 ron si am inteles ca vei avea asigurad un badi gard la sediu pentru liniste.

 

Daca ai chef treci pe la Banca ideal ING (astept conditii speciale de la voi pentru asta icon smile De ce si cum sa iti faci un : PFA, AF, IF unde iti faci cont pe persoana fizica nu pe PFA in euro si ron, optezi si pentru aplicatia de homebanking pentru ca este cam 3 ron pe luna si ceri cardul Visa Electron.

Conturile de persoana fizica pot fi folosite pentru contabilitatea PFA dar doar sa le folosesti in acest scop sa nu te apuci sa cumperi piine si sa o treci pe cheltuieli pentru ca nu merge. Cu paypal nu este nici o problema atita timp cit pentru banii primiti sau trimisi ai documente justificative.

 

Daca vrei sa iti scoti tu pe imprimanta facturile va trebui sa emiti o decizie de alocarea a seriilor fiscale pentru chitante si facturi in caz contrar te duci la o tipografie si iti comanzi facturi si chitante ideal in format A4 pe care sa ai si factura si chitanta. Vei avea nevoie de o copie dupa certificatul de inmatriculare buletin si normal de bani.

 

Mai poti trece sa ii vezi pe baietii veseli de la ANAF (in Constanta pe IG Duca in fostul sediul al CEC).

Trebuie sa ai la tine cele 3 registre de care am spus mai sus pe care le vei stampila la ei, plus ca  vei completa declaratia 220 . Fiind un venit estimat nu are nici o valoare iar secretul este sa treci un profit cit mai mic chiar si 100 ron pentru ca vei plati la ce declari 16 % iar anul viitor cind vei completa declaratia 200 , privind veniturile net realizate in anul anterior se vor regla lucrurile. Eu anul asta am declarat incasari de 50 000 ron si cheltuieli de 49 500 ron de exemplu.

Tot aici vei depune si declaratia 070 pentru inregistrarea fiscala.

Va trebui sa faci o copie dupa declaratia 220 pentru ca vei avea nevoie de ea la Casa de Sanatate.

Foarte important aici ai de facut un pas important la care multi nu dau importanta si bineinteles ca tanti de la ghiseu iti va da cele mai `corecte` informatii. Cind vei completa declaratia 220 va trebui sa decizi daca optezi pentru impozitarea in sistem real 16 % , cote forfetare sau norma de venit.

Eu am optat pentru sistemul real deoarece la impozit forfetar conform codului fiscal plateam un impozit mult mai mar, in plus in sistem real mi se pare cea mai fericita alegere pentru ca poti deconta toate cheltuielile pe care le faci in interesul PFA-ului.

Urmatorul drum este la ITM (inspectoratul teritorial de munca) in Constanta vis a vis de Pompieri pe Mircea cel Batran. Daca vei avea si cartea de munca inchisa de la ultimul loc de munca vei completa o declaratie de asigurare. Venitul mediu asigurat ultima data era 600 ron iar suma minima de plata este 188 ron ca si contributie la fondul de pensii.

Cuantumul contributiei il poti oricind modifica in plus sau in minus completind formularul `comunicare de modificare`

Contributia o poti plati si anticipat pentru a nu merge lunar la casieria ITM, eu in trecut am incercat sa platesc si prin transfer bancar si am ajuns la concluzia ca in relatiile cu statul chitanta de la ei este SFINTA.

Vei avea nevoie de (copie certificat inmatriculare, copie buletin, carte de munca ideal este sa iti faci pentru tine o copie de siguranta pentru ca nu se stie daca iti dispare sau nu din arhiva lor).

Acum a venit momentul sa mergi la Casa de Asigurari de Sanatate. Cel putin in Constanta aici sint cele mai sensibile fiinte de pe pamint pe care iti va veni sa le impusti in prima secunda (fraze ca SA INTRE O SINGURA PERSOANA, INCHIDE DOMNE` USA, FETE ACRE CU MIROS DE OTET, GHISEE CU FEREASTRA LA BURIC SAU SUB) sint doar citeva din lucrurile ce iti vor reaminti ca nu ai plecat din Romania.

Vei avea nevoie de o copie a declaratie de la ANAF de care am amintit mai sus si bineinteles de citeva xerocopii pe care evident le ai la tine daca ai citit ce am scris pe la inceput (copie certificat inmatriculare, copie buletin,  copie declaratia 220).

Vei completa declaratia anexa 5 1b (din pacate nu am un model in format pdf) dar il gasesti la ei.  Poti plati si contributiala fondul de sanatate un minim ar fi de 24 ron per luna pe care il poti achita integral pina la finele anului sa nu mai treci pe la ei, urmind ca in anul urmator sa revi la ei cu o copie a declaratiei 200 iar daca ai un profit prea mare vei mai plati in plus dar se intimpla destul de rar acest lucru.

Bineinteles ca stampila trebuie sa o ai legata de git pentru ca vei avea mare nevoie de ea.

Ar fi multe de spus in cazul in care mai sint si alti ca noi ii astept sa completeze ce am scris mai sus.

La final doar citeva documente destul de interesante

PFA aspecte juridice

Contabilitate in partida simpla

Trecerea la plata TVA

Decizie alocare serie facturi si chitante

De acum tot ce mai ai de facut este sa alergi dupa clienti sau in cel mai bun caz sa alerge ei dupa tine

Spor

12 Responses to "De ce si cum sa iti faci un : PFA, AF, IF"

1 | Cristian Ciofu

June 4th, 2009 at 11:23 am

Avatar

super misto articolul.

Bravo :)

2 | Sorina

June 14th, 2009 at 7:34 am

Avatar

Foarte util articolul. Multumim mult

3 | alex

June 24th, 2009 at 4:46 pm

Avatar

Util articolul multumim. Daca stie cineva contractul de comodat pentru sediu trebuie neaparat legalizat?

4 | Pavy

September 1st, 2009 at 11:55 am

Avatar

Contract comodat in original.

5 | Mihaela - Iasi

September 7th, 2009 at 4:59 pm

Avatar

Cum a fost sezonul de vara la voi? Mamaia si Brasov cred ca au dat lovitura, dar restul?

6 | diana tudorescu

September 16th, 2009 at 4:13 am

Avatar

Buna ziua
Va multumesc pentru toate articolele postate pe blogul dvs..sunt de un real folos si imi permit sa va mai adresez cateva intrebari punctuale referitoare la introducerea unui apartament in regim hotelier.
- daca un SRL are contract de comodat pentru un apartament si doreste sa il introduca in circuit hotelier , respectiv sa obtina clasificare de la Min.Turismului, este oblogatoriu ca administratorul firmei sa aiba Brevet de Turism??
- pentru aceeasi situatie mentionata mai sus….unde ma pot interesa de prevederile legale referitoare la obtinerea avizului PSI, Mediu si Sanitar??
Va multumesc anticipat

7 | Georgiana

September 16th, 2009 at 5:07 pm

Avatar

Un articol foarte util, dar si super simpatic. Un fel de PFA pentru TOnTI.

Pe mine m-a ajutat mult pt ca acum imi fac PFA, dar m-a si amuzat felul in care este scris.

Jos palaria!

8 | Cazare Constanta Mamaia

September 22nd, 2009 at 5:02 pm

Avatar

Articolul este scris in maniera pentru `tonti` pentru ca pe parcursul anilor am primit tot felul de intrebari pentru `tonti` si de cind am pus pe blog articolul nu prea mai suna lumea. A ba a sunat cineva din Bucuresti care dorea probabil sa dea un tun si vroia sa isi faca Agentie de Voiaj pe PFA :)

Acum sa raspund la problemele de mai sus
- mai bine faceti un PFA sint mai putine documente
- nu este neaparat nevoie de un brevet de turism dar va trebuie duploma intr-o meserie ce are legatura cu ospitalitatea (receptioner director de hotel sau mai sus)
- pentru clasificare se zvoneste ca pina in 5 camere nu va mai fi obligativitatea autorizatiei PSI sau se va ieftini
- in plus cei ce au deja clasificare nu o vor reaviza
-avizele sanitar si mediu se obtin de la Regsitrul Comertului in baza declaratiilor de proprie raspundere

9 | tudor

February 11th, 2010 at 2:33 pm

Avatar

Da da da foarte bine scris. Mi-a trecut prin cap sa introduc un apartament in regim hotelier. De fapt vreau sa introduc doar o camera :)
Desi sunt socat cit de greu este…

10 | Diplomele Unisoft și PFA | Staicu Ionut Bogdan

May 5th, 2010 at 1:03 pm

Avatar

[...] bani și m-am gândit să fac un act de caritate și să ajut un pic statul cu ceva bănuți. Cu articolul și discuțiile private și super detaliate ale lui Răzvan în cap, mă duc la ONRC să îmi fac [...]

11 | Cum deschid PFA – actualizare 2010 « blog.robey.ro

May 8th, 2010 at 5:14 am

Avatar

[...] de orice vreau sa amintesc inca de la primele randuri meritul lui Razvan Radu de la Constanta-Mamaia -Litoral care a postat un mesaj educativ dar si amuzant pe blogul respectiv [...]

12 | Cum se face un PFA în Constanța? | Staicu Ionuţ-Bogdan - the Frontend Developer

June 18th, 2010 at 4:52 pm

Avatar

[...] a fost inspirat MULT de aici. De altfel, Răzvan a avut suficientă răbdare să-mi răspundă la fiecare întrebare, oricât de [...]

Comment Form

Holiday Apartments Constanta Romania

Rent A Car / Automobile de Inchiriat

Adresa ta de E-mail:

FeedBurner

Blog de cazare pe Litoral

Aici gasiti informatii legate de cazarea in regim hotelier in apartamente si garsoniere in sistem self cathering in Mamaia si Constanta.

Rezervare Online

Apartamentul Seaview Constanta
Apartamentul Seaview

Apartamentul Frezia Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Iris Constanta
Rezervaţi acum Online

Apartamentul Penny Constanta
Apartamentul Penny

Apartamentul Coralia Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Hera Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Tania Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Maria Mamaia
Rezervaţi acum

Apartamentul Sophia Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Ekon Mamaia
Apartamentul Ekon

Apartamentul Summer Land Mamaia

Apartamentul Athena Mamaia

Comentarii clienti

Rezervari Online

Trip Advisor

Fotografii