Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) inaugurează, astăzi, la Tîrgu Jiu, Caravana ANAT. Potrivit purtătorului de cuvînt al ANAT, Traian Bădulescu, acest concept nou va implica deplasarea conducerii şi executivului ANAT în teritoriu, în localităţi din cele opt regiuni de dezvoltare ale României. Reprezentanţii ANAT vor avea întîlniri cu agenţii de turism, mass-media locală şi vor prezenta avantajele de a fi membru ANAT agenţiilor care încă nu sînt înscrise în Asociaţie. De asemenea, va fi analizat potenţialul turistic al fiecărei zone. La Tîrgu Jiu va avea loc o şedinţă cu membrii Regiunii Sud Vest a ANAT, apoi vor fi vizitate municipiul şi mănăstirea Tismana. De asemenea, ANAT va lansa Campania „Alege agenţia de turism – Călătoreşte cu ANAT”. „Credem că acest concept de caravană a ANAT va sprijini dezvoltarea turistică a României, pe de o parte, şi ne va ajuta pe noi, cei din Consiliul Director al ANAT, să înţelegem mai bine nevoile agenţiilor de turism şi ale membrilor noştri din fiecare regiune. Agenţiile de turism au un rol important în definirea strategiei de dezvoltare şi promovare a unei regiuni, pentru că ele „vînd” şi promovează destinaţia respectivă. Am ales nordul Olteniei deoarece este o zonă cu potenţial mare, ca şi Bucovina sau Maramureş, dar, din păcate, nu la fel de mult promovată atît pe plan intern, cît şi pe plan extern. În această regiune avem Ansamblul Brîncuşi, mănăstiri, staţiuni, turism rural, tradiţii”, a declarat, preşedintele ANAT, Corina Martin.
Comentarii noi